Aseara, pe scena Salii Palatului a avut loc un veritabil spectacol muzical care a adus celor peste 3000 de spectatori, la 40 de ani dupa, ceva din atmosfera a ceea ce a insemnat celebrul Woodstock.

Deschiderea a fost facuta de Riff, formatie romaneasca de rock&blues dintre cele mai vechi inca activa, aflati si ei in turneu de aniversare a 40 de ani de activitate concertistica. Au animat publicul cu piese deja consacrate ca : "În loc de bun rămas", "Regele şoselei", "Doi străini", "Ana-Maria", "Primii paşi", "A trecut vara", "Cercul vieţii..." interpretate de Florin Grigoras (voce si chitara bas) si de mai tanarul lor coleg de trupa, Cosmin Crutiu (voce).

Penultima piesa a purtat publicul catre ceea ce avea sa urmeze; "Ploua la   Woodstock" a fost scrisa in amintirea ultimei zile a festivalului, cand din cauza ploii unele concerte nu s-au mai tinut iar Jimi Hendrix a cantat a doua zi, luni dimineata.
Riff s-au retras simplu, lasand loc veteranilor de la Ten Years After si spunand ca sunt foarte bucurosi ca au reusit sa-i aduca in Romania; ii intalnisera acum 5 ani la "Burg Clam Festival" in Austria  si atunci s-a aprins scanteia ideii.
Trecerea la Ten Years After a fost precedata de o scurta introducere facuta de Florin Ursulescu, care a  oferit cateva date despre trupa si a facut un scurt elogiu festivalului care i-a consacrat. "Vreau sa le spun fanilor Riff sa nu paraseasca sala, va urma un concert interesant", a facut el o mica gluma.
Cei patru membri Ten Years After au intrat pe scena si showul a inceput; Leo Lyons, Ric Lee, Chick Churchill si Joe Gooch au tinut un concert de neuitat.
As vrea sa spun mai intai ce m-a impresionat: verva si energia indracita cu care au cantat, maiestria basistului, placerea cu care modela chitara si sunetul, zambetul de pe fatza care nu l-a parasit pe toata durata show-ului, absolut toata interpretarea chitaristului, solo-ul de la baterie cand toata trupa s-a retras si am ramas fascinati cum puteau sa sune tobele mari lovindu-ti direct in cosul pieptului sau cinelele care-ti zbarnaiau timpanele.

Recunosc, eu n-am trait in vremea Woodstock-ului, si nu gasesc in amintirile mele experiente pe care sa le reinvie muzica acelei perioade. Dar concertul acesta m-a facut sa stau cu pielea zbarlita mai mult de jumatate din timp. Langa mine, cativa tineri nu reuseau sa stea locului si se manifestau vulcanic, iar in stanga, un copil de 6 ani rezona cu chitarile sarind in feluri incredibile. La un moment dat, un batran fotograf de langa mine, cu un aparat pe film care declansa rar si linistit, se intoarce si spune: "Incredibil, maiastru..."

Sala era in picioare. Un public eterogen, tineri si mai putin tineri, electrizati, reactionand la unison.
Trupa a dat ce a a avut mai bun, si la capatul a doua ore de concert, dupa ce aruncasera in public, rand pe rand, penele de chitara epuizate, s-au retras in culise. Dar n-au rezistat insistentelor publicului care ii chema inapoi, si s-au intors la bis.
Leorca de sudoare.

Dupa concert a urmat sesiunea de autografe. Asezati relaxat pe marginea scenei, cei patru Ten Years After au dat semnaturi si s-au fotografiat cu cine a dorit sa aiba amintiri cu ei.
Tot ce mai pot adauga e ca a fost un concert impresionant, iar evenimentul, in totalitatea sa a dat impresia de calitate si stil. O excelenta idee a fost si organizarea de catre cei de la vreaubilet.ro de "Autocare Woodstock" care au adus in Bucuresti publicul din cele mai importante orase din tara.
Concertul a fost filmat integral de TVR2, iar cei care nu au avut ocazia sa-l vada si cei care vor sa-l re-vada, vor avea ocazia sa o faca in curand.