In deschiderea concertului, Zdob si Zdub au animat mai mult decat perfect sala cu o prestatie ce a fost nu doar un warming pentru ceea ce avea sa urmeze ci un concert in sine, si au parasit scena dupa un bis la care publicul a insistat.
Dupa ei, scena s-a umplut de personaje bizare, un mariunar burtos cu tricou dungat (Zoki Miloševic, acordeon), un pilot de avion carand dupa el o valiza cu rotile (Dejan Sparavalo, violonist), un saxofonist cu tichie exotica (Neša Petrovic), Kusturika rezervat si tacut, pozitionandu-se intr-o extrema stanga a scenei, si "eroul" serii, un superman cu aripi albastre si costum mulat: solistul Nele Karajlic (textier si compozitor in acelasi timp). Si show-ul a inceput, fara prea multa introducere.
Umor balcanic, parodia, bufonerie, sobrietate, seninatate, gluma, veselie, un personaj albastru alergand ca argintul viu si aruncandu-si cate un colt de aripa in cadru exact cand il stiai in celalalt colt al salii, in multime....Care din acestea? poate toate laolalta...sau poate niciunul?

Rand pe rand toti s-au "dat in spectacol", doar Kusturica a ramas rezervat, modeland cu o atitudine grava, si din cand in cand zambitoare, coardele chitarii, intr-o margine de scena, dominand manifestarea burleasca printr-o atitudine grava, serioasa dar senina. Dar dupa ce fiecare si-a demonstrat maiestria, fie cantand cu vioara pe ceafa si mainile peste cap, fie rasucind chitara cu luminite clipitoare in jurul braului, fie cantand pe un arcus tinut cu dintii, cuvantul final si cu greutate i-a revenit lui Kusturica, care intr-un duet cu violonistul ne-a aratat cum poate "plange" dar si cum poate domina o chitara trecuta cu maiestrie dar si cu necrutare peste coarda unui arcus de ceva mai mult de 2 metri si jumatate, sustinut de dua reprezentatante ale publicului.
Si totul in joaca, totul sub expresia ludicului.
Kusturica zambind, jucandu-se.
Dupa fata cu expresia grava, cu cuta de deasupra nasului,zambetul lui Kusturica este de o seninatate totala, acaparatoare, dezarmanta, un zambet de copil. Iar muzica, o combinatie de muzica balcanica cu influente tiganesti, dar presarata cu interventii de ritm rock, o muzica cu care trebuie sa rezonezi ca sa o simti, altfel poate sa te agreseze, sau sa nu intelelegi nimic din ea.

Iar publicul a rezonat, a dansat, a strigat, si mai ales a urcat pe scena de cate ori a fost chemat (si a fost chemat des), si a facut show alaturi de trupa cu multa dezinvoltura.
Emir Kusturica denunta in operele sale (film sau spectacol muzical) kitsch-ul, chiar daca la prima vedere lasa impresia ca se simte foarte bine in el. N-au lipsit solourile: de vioara, de percutie, care a ridicat sala in picioare cu cutiile toracice zvacnind in ritmul tobelor, iar saxofonul s-a jucat cu sunetele urcandu-le atat de sus si de acut pana aproape de limita isteriei.
Iar show-ul s-a terminat cu o hora a publicului urcat pe scena, dansand in jurul lui Kusturica.

Spectacolul a stat sub semnul "Life is a miracle", trupa interpretand muzica din acest film turnat in 2004, dar nelimitandu-se la aceasta. Filmul "Life is a miracle" a fost filmat intr-o zona a Serbiei, Mokra Gora, cu peisaje minunate. Emir Kusturica s-a indragostit de aceasta zona, si dupa terminarea filmarilor, a construit acolo un sat (http://www.kustendorf.com/).